Etimologic vorbind, Francmasoneria este o asociaţie a zidarilor (masoni) liberi. Adjectivul “franc” desemna în Evul Mediu francez pe cineva scutit de dările feudale. Cuvântul franc-mason, încetăţenit în România în sec. al XVIII-lea prin intermediul clerului, vine pe filiera franceză, cuvântul regăsindu-se totodată cu acelaşi sens şi în celelalte mari limbi europene: Freemason (în engleză), Freimaurer (în germană), Liberi Muratori (în italiană).
Situaţia privilegiată a acestei asociaţii a constructorilor medievali – căreia putem să-i spunem – fără teama de a greşi – breaslă, vine din faptul că membrii ei erau constructorii bisericilor şi ai catedralelor. Toate domurile şi catedralele artei gotice europene au fost ridicate de Francmasoni. Între sec. al X-lea şi sec. al XVII-lea aceasta a fost principala îndeletnicire a Francmasoneriei, căreia i s-a spus Francmasoneria operativă.
Francmasoneria operativă a fost, ca orice breaslă medievală, o societate secretă. Regăsim cu claritate în cadrul ei cele două mari strategii ale oricărei societăţi secrete: iniţierea ezoterică şi jurământul de păstrare a secretului. Membrii aveau, de asemenea, parole, semne, vestimentaţie specială, un alfabet secret. În stadiul operativ, societatea masonică a avut – ca orice breaslă – trei grade: ucenic, calfă şi maestru.
Aceste trei grade au rămas până în prezent primele trei stadii iniţiatice ale tuturor sistemelor ritualice masonice ce constituie Francmasoneria Speculativă (numită şi Albastră, datorită culorii predominante a colanelor şi şorţurilor masonice).
Pentru ce se asociau constructorii/zidarii? Scopul primordial, atestat la toate breslele, era păstrarea şi transmiterea sub control a secretului profesional. Această operaţiune avea şi o dimensiune spirituală: exista un ritual simbolic, un simbolism al obiectelor (mai ales al uneltelor de zidărie) şi un mit fundamental al breslei – mitul despre uciderea lui Hiram – arhitectul Templului lui Solomon.
Deoarece erau constructori de zidiri sfinte, Francmasonii au avut totdeauna o situaţie privilegiată, fiind una dintre cele mai importante bresle medievale. În sec. al XVI-lea, însă, o dată cu extinderea stilului renascentist în arhitectura sacră occidentală şi o dată cu tipărirea primelor cărţi de arhitectură, secretul profesional a fost, practic, distrus. Breasla constructorilor nu-şi mai găseşte justificarea, ea decade treptat, dar îşi păstrează privilegiile.
Prestigiul Francmasoneriei operative, precum şi incontestabila sa autonomie faţă de autorităţile statale, au atras în lojile constructorilor tot mai mulţi aristocraţi şi oameni de cultură. Aceştia nu erau meşteşugari zidari, dar căutau un loc unde să se poată perfecţiona spiritual în libertate, egalitate şi fraternitate, fără teamă de cenzura statului autocrat.
La început, non-meşteşugarii s-au numit “masoni acceptaţi”. La sfârşitul sec. al XVII-lea, masonii acceptaţi erau deja majoritari în loji. Acum este momentul când Francmasoneria se transformă dintr-o societate operativă într-o societate speculativă, adică în ceea ce ea este astăzi.
Se consideră că prima Mare Lojă a Francmasoneriei Speculative s-a constituit la Londra, pe data de 24 iunie 1717. Actul normativ fundamental care a reglementat activitatea acestei prime Mari Loji (denumită “Marea Loja Mamă”) a fost “Cartea Constituţiilor”.
Constituţiile, cu titlul complet “The Constitutions of the Free-Masons, containing the History, Charges, Regulations of that Most Ancient and Right Worshipful Fraternity“, au fost redactate în anul 1723 de James Anderson, ajutat de Jean-Théophile Désaguliers, apoi revizuite tot de el în 1738.
Francmasoneria Regulară modernă şi contemporană este o societate discretă, alcătuită din oameni liberi cu scopul de a se perfecţiona moral şi spiritual în libertate, egalitate şi fraternitate.
Francmasoneria Regulară mondială a avut o contribuţie esenţială la crearea democraţiei moderne, pe care o proclamă şi o apără.
Masoneria a contribuit la progresul omenirii, a creat organisme pentru înfrăţirea naţiunilor, organisme cu caracter universal, garanţie a păcii, a înţelegerii între popoare, militând pentru a elimina abuzul, împilarea şi a luptat să se instituţionalizeze Proclamaţia Drepturilor Omului.
